8 octombrie 2012

Star N9880 6.0 Inch MTK6577 MONSTER PHONE

Zilele trecute am vazut la un prieten un smartphone straniu...adica STRANIU!! Display de 6 inch procesor pe masura, OS Android 4.0.3. Link catre video!
Ce ziceti? Merita sau nu? Chiar imi trece prin cap sa imi iau unul.

Problema camerei foto din iPhone 5 nu este o problemă, afirmă Apple!!!

Cu noduri în gât, aşa cum a făcut acum doi ani când a trebuit să admită problema antenei exterioare a terminalului iPhone 4, Apple a admis că geamul protector din safir al obiectivului foto din terminalul iPhone 5 poate provoca artefactele reclamate de utilizatori.
Aceasta este încă una dintre problemele reclamate de cei care au intrat în posesia terminalului, alături de calitatea problematică a acoperirii metalice a carcasei din aluminiu şi cea a hărţilor slabe oferite odată cu iOS 6, şi ele recunoscute în mod oficial. Problema aberaţiilor optice ale obiectivului camerei din iPhone 5, care se manifestă sub forma unor irizaţii albăstrui atunci când se capturează imagini contra luminii în anumite unghiuri, este însă şi cea mai puţin importantă.
Irizaţiile albastre nu sunt o noutate
Declaraţia oficială Apple stipulează că, în anumite condiţii, fotografiile pot fi afectate negativ de irizaţiile albăstrui ale sistemului optic. După cum se observă din testul făcut de go4it, acestea nu au ieşit la iveală, deşi am încercat să replicăm condiţiile care ar putea duce la apariţia fenomenului. Este adevărat, soarele nu a strălucit cu putere în acele zile, ceea ce validează însă totodată declaraţia Apple, care ar putea semăna cu celebrul "îl ţineţi greşit".
Deşi la început a fost suspectul numărul unu, stratul protector din safir nu este vinovat în mod particular de irizaţiile albăstrui deoarece acesta îşi pierde culoarea caracteristică în urma tratamentelor termice la care este supus în procesul de fabricaţie. Cauzat de spectrul invizibil al radiaţiilor ultraviolete sau infraroşii, acest comportament este caracteristic pentru multe camere foto compacte sau chiar DSLR mai ieftine, şi orice fotograf cu experienţă poate descrie în detaliu problemele capturii contra luminii.
În aceste condiţii, declaraţia Apple este una normală şi raţională, iar strigătele îndurerare sau râsetele sunt doar furtună într-un pahar cu apă.

iPhone 5 a ajuns în România


Primii care spun că vând telefonul celor de la Apple cer prețuri de peste 1.000 de euro.
iPhone 5, smartphone-ul care a stabilit un record de vânzări al companiei Apple, a ajuns și în România pe căi neoficiale. Cei care îl vând folosesc site-uri precum okazii.ro. Aceștia promit că îl pot livra într-o zi și cer în schimbul telefonului între 1.000 și 1.500 de euro. În țări precum Germania sau Franța, telefonul costă la liber în jur de 600 de euro. 
Deocamdată, nu se știe exact data când va fi adus telefonul oficial în România, însă operatorii de telefonie mobilă spun că încearcă să-l pună în oferte chiar de luna viitoare.
iPhone 5 s-a vândut în peste 5 milioane de bucăți în primele trei zile, iar cei de la Apple spun că sunt foarte aproape să termine stocul de smartphone-uri.